Lumea se schimbă

Ce diferită e societatea și mentalitatea oamenilor de acum. Dar ce a evoluat tehnologia, față de acum 10-20 de ani, când eram eu mic. Multe lucruri au dispărut, și mai multe lucruri au apărut. Cel mai dor îmi este de bărcutele de pe lac. Acum lacurile deși au fost amenajate, nu mai păți închiria, nu mai sunt! Vata de zahăr e din ce în ce mai rară, iar popcornul de pe stradă apare doar la evenimente.

Acum 20 de ani nu îmi prea imaginam lumea de astăzi. Toată lumea cu un telefon mobil și nu orice fel de telefon mobil, ci fără taste. De-as fi avut o imagine din acest viitor, în trecut, sigur m-ar fi apucat râsul când aș fi văzut oameni care apasă pe un ecran.

Îmi lipsesc mașinile vechi, daciile 1300 care erau peste tot și culmea, în condiții bune. Dar acum avem Loganul, cu aer condiționat. Suntem mai cul acum. Pe vremuri nu aveam calculator, aveam afară, nu aveam nici laptop, nici televizoare subtiri. Nu erau atâtea dulciuri sau medicamente. Erau boli care nu puteau fi tratate, deși acum sunt considerate banale. Dacă te gândești așa, viața e de zeci de ori mai bună acum, chiar și pentru cei ce o duc rău.

Numeam tabletă, acea pilula care o înghițeam, nu aveam o tabletă cu care să ne căutăm boala pe Google. Toată lumea vorbea la fix, toți aveau fix acasă. Nimeni nu vorbea la el pentru că era scump.

Nici interfon la scară nu aveam. Deși putea intra oricine, nimeni nu o făcea, toți preferau să strige. Vai ce mă enerva. Nici termopane nu aveam, fiecare tir îl auzeam. Chiar le număram de la ora șase dimineața până reușeam să adorm din nou. Ce să fac dacă nu aveam oi, poate dacă stăteam la țară, era altceva. Mă mulțumesc cu ce am, heh.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *