Ador mersul pe bicicleta

Așa dor imi este să mă dau cu bicicleta. Nu am făcut-o de ani buni. Ba chiar pot spune că de pe la 10 sau 11 ani. Știu că pe la 6 ani am avut prima bicicleta cu patru roți. Mă dădeam cu ea destul de mult, dar mi-a luat aproape un an să vreau să învăț să mă dau fără acele roți ajutătoare. Mi-a luat puțin până am mers fără ele și apoi am tot avut biciclete.

Mi-am luat una neagră, așa faină, din Ungaria cred. Asta a fost ultima ce am avut-o aici acasă. M-am dat cu ea câțiva ani, până am căzut și s-a rupt o frână. Apoi cred că am vândut-o. În schimb, la bunici am avut tot timpul o bicicletă. Chiar și acum mai am. Le schimbam în fiecare an, deoarece bunicul are un magazin, primea periodic.

Erau second din păcate, dar erau de calitate. Făcute în germania. Nu mi s-a rupt niciodată nimic la ele. Nu a trebui să le repar. Doar pană mai făceam datorită drumurilor pe care mergeam. Am avut simple, cu viteze, negre, verzi, roșii, mari, mici, câteva mărci diferite. Îmi plăceau foarte mult. O vreme am și vrut să le colecționez, dar nu prea avea rost. Mai bine le vindeam.

De la o vârstă am început să merg mai rar la bunici. De atunci pot spune că am renunțat să mă mai dau cu bicicleta. Acum simt așa o dorință de nestăpânit. Chiar îmi doresc, dar nu am unde. Una e foarte scumpă, iar claitatea este îndoielnică. Nu știu ce să spun, cred că se va pierde acest gând, printre celelalte dorințe și cu asta b-asta. M-am și întristat. Realitatea e asta, nu putem avea tot ceea ce ne dorim, ar trebui să mă bucur în asemenea momente de ceea ce am, nu ceea ce îmi lipsește